Multi dintre noi ne clatinam in credinta sau, mai adesea, in nadejde de-a lungul vietii, trecand prin grele ispite si incercari. Pe acest drum greu al crucii de fiecare zi, se intampla sa avem si noi nevoie, asemenea “Geamanului” nostru, Apostolul Toma, de noi incredintari si de noi marturii vii ca Dumnezeu este viu si lucrator, marturii care sa ne irige sufletul uscat si tulburat, care sa ne improspateze cu un suflu nou credinta slabita. Bucuria intalnirii – fie si mijlocita de o carte sau de un text – cu un sfant prin care Dumnezeu a lucrat imbelsugat facerile sale de bine este una ce nu se confunda, pentru omul cu adevarat credincios, cu nevoia primitiva de magic, de senzational, de “semne si minuni”, ci este o cale a inimii insetate de a-L avea o data in plus mai aproape pe Hristos cel iubit, de a pune degetul pe urmele ranilor Sale si de a-I simti prezenta, spre innoirea si schimbarea vietii.Un astfel de prilej ne este oferit si astazi de praznicul unui Sfant grec care a devenit mai cunoscut (si la noi) abia in ultimii ani, cu toate ca a trait acum aproape sase veacuri: Sfantul Mucenic Efrem cel Nou. Acum doi ani, Editurile Sophia si Cartea Ortodoxa traduceau din limba franceza si tipareau un volum cu totul deosebit, bogat ilustrat, care avea sa se epuizeze destul de repede, cu titlul: “Viata, aratarile, minunile, acatistul si paraclisul Sfantului Efrem cel Nou, grabnicul ajutator si marele facator de minuni“. In asteptarea si in speranta unei re-editari si pentru cuvenita pomenire a Sfantului, a carui zi de sarbatorire este 5 mai, am selectat doar cateva pagini din cartea amintita, cuprinzand rezumatul vietii Sfantului, minunea descoperirii moastelor sale intregi si alte cateva dintre minunile sale, relatate de catre maica Macaria Desipri – cea care a avut marea binecuvantare de a-l afla si a-l si vedea pe Sfant (la 3 ianuarie 1950) si care a scris apoi prima carte despre el, in 1981 – si de catre alti martori si “beneficiari” ai minunilor sale. Sfintele moaste ale Sfantului Mucenic Efrem se gasesc la manastirea Buneivestiri din Néa-Makri (Attica, Grecia) si sunt izvoratoare de buna mireasma si de multe tamaduiri.

“Pe unii i-a vindecat de boli incurabile, altora le-a intarit credinta zabavnica, pe altii i-a izbavit din primejdii ori din foc si pe multi deznadajduiti i-a mangaiat, aratandu-le ce chinuri a rabdat el insusi pentru dragostea Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos“:

Sfinte Parinte si Mare Mucenice Efrem, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor si a trupurilor noastre!

Viata Sfantului Efrem cel Nou

Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Efrem s-a nascut la 14 septembrie 1384. A ramas orfan de tata inca de cand era mic si, cu ajutorul lui Dumnezeu, evlavioasa lui mama s-a ingrijit de cresterea lui si a celorlalti sase frati ai sai. La varsta de 14 ani, Preabunul Dumnezeu i-a calauzit pasii spre manastirea Buneivestiri a Preasfintei Maici a lui Dumnezeu – care era pe atunci infloritoare – de pe Colina Neprihanitilor din Attica. Acolo, cu mare ravna a luat pe umerii sai nepretuita Cruce a Domnului, primind ca semn al desavarsirii moartea sa cea infricosatoare si slavita intru mucenicie. O dorire sfanta si iubirea de Dumnezeu aprindeau tanara lui inima si el se supunea de bunavoie fericitei ascultari a lui Hristos. Prin vietuirea sa calugareasca a devenit asemenea ingerilor, facandu-se ucenic al marilor Nevoitori si Parinti ai pustiei si urmand vreme de aproape 27 de ani sfintei lor nevointe.

Sfantul Efrem i-a urmat lui Hristos cu o ravna dumnezeiasca, lepadand toata frumusetea cea trecatoare a acestei lumi. S-a facut pilda de vietuire prin minunata lui purtare si prin rabdarea suferintelor indurate pe Colina Neprihanitilor. Cu ajutorul lui Dumnezeu si prin ostenelile sale intru aspra nevointa si-a curatit sufletul si trupul de patimile cele stricatoare de suflet si s-a facut vrednic de a fi locas al Preasfintei Treimi. De asemenea, a fost invrednicit de primirea marelui, tainicului si sfantului dar al preotiei si de chemarea sfanta de a sluji Domnului la Sfantul Altar, precum un inger, cu frica de Dumnezeu si cu mare strapungere de inima.

La 14 septembrie 1425, in ziua Inaltarii Sfintei Cruci, a fost luat in robie si asa a inceput mucenicia lui; aceasta s-a sfarsit la 5 mai 1426, intr-o zi de marti, pe la orele 9 dimineata. Sfantul Mare Mucenic Efrem avea atunci 42 de ani. Rugandu-se si aflandu-se in mijlocul unor cazne atat de ingrozitoare – caci fusese spanzurat intr-un copac ce inca mai exista, cu capul in jos, cu picioarele si capul pironite, iar la sfarsit strapungandu-i-se trupul martirizat si acoperit de rani cu un lemn inrosit -, viteazul atlet al lui Hristos isi dadu sfantul suflet in mainile Stapanului sau, de la Care primi cununa de Mucenic si darul facerii de minuni. Dupa mai bine de 500 de ani, a placut lui Dumnezeu – Prieten al oamenilor – sa dezvaluie prin multime de aratari si alte intamplari minunate tot ceea ce cunoastem astazi.

Acestea toate au fost intarite prin descoperirea, pe 3 ianuarie 1950, a moastelor pline de har ale Sfantului Mucenic, moaste care nu numai ca raspandesc o buna mireasma dumnezeiasca si cereasca, ci sunt, de asemenea, si izvor de tamaduire pentru cei ce li se inchina cu credinta si care cer ajutorul Sfantului, intotdeauna grabnic ajutator.

Intrucat s-a slavit Numele lui Dumnezeu cel Intreit-Sfant prin purtarea sa neprihanita si prin mucenicia lui indurate pentru dragostea lui Hristos, Atotputernicul Dumnezeu l-a proslavit, ca rasplata a faptelor sale. Astfel, pentru cei care ii cer mijlocirea, Sfantul Efrem savarseste, cu darul lui Hristos, dintru care a primit din belsug, minuni uimitoare si mai presus de fire, pentru suflet si trup.

Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Efrem este praznuit de doua ori pe an: pe 3 ianuarie, ziua aflarii sfintelor si nepretuitelor sale moaste, si pe 5 mai, ziua savarsirii sale intru mucenicie.

Fie ca Domnul nostru Iisus Hristos sa aiba mila de noi si cu indurarile sale sa ne izbaveasca, pentru rugaciunile Sfantului Mare Mucenic Efrem! Fie ca Preamilostivul Dumnezeu sa ne invredniceasca sa ne inchinam sfintelor moaste binemirositoare ale Cuviosului Mucenic si sa traim intru plinatate sfintele si nespusele daruri ale adevaratei noastre Credinte Ortodoxe! Si fie ca Domnul sa ne invredniceasca a marturisi din adancul sufletului ca “minunat este Dumnezeu intru Sfintii Sai” si ca “prin Sfintii care sunt pe pamantul Lui, minunata a facut Domnul toata voia intru ei” (Psalm 67, 36; 15, 3).

Colina Neprihanitilor

Nu este o intamplare faptul ca Domnul Dumnezeu a calauzit pasii Sfantului Efrem spre Colina Neprihanitilor. Din veacul al X-lea pana in al XI-lea, dupa traditie, Colina a cunoscut o perioada infloritoare, cu un mare numar de sihastrii risipite prin padurile de pin, de maslini, de roscovi si de alti pomi care acopereau intregul munte. Privelistea si frumusetea dealului il faceau pe calator sa se intristeze la gandul ca trebuie sa paraseasca un loc atat de minunat, unde tasnesc asemenea ape limpezi. Foarte numeroase erau persoanele evlavioase, chiar si imparati, care cu dor ravneau viata ingereasca a Sfintilor Monahi si lepadau zadarnicia placerilor trecatoare ale acestei lumi. Aprins de o dumnezeiasca dorire si miscat de pilda acestor Sfinti Nevoitori, Sfantul Efrem a ales sa duca o viata de asceza la manastirea stavropighiala a Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Acest lacas, altadata stralucitor, era centrul calugaresc al calugarilor si nevoitorilor. Acolo, Sfantul si-a trait viata ascetica asemenea unui inger si, pentru acest lucru, Domnul i-a daruit harul si taria de a marturisi in valtoarea chinurilor sale inspaimantatoare, care au durat de la 14 septembrie pana in 5 mai 1426, ziua infricosatorului sau sfarsit ca Mucenic al lui Hristos. Prin mucenicia sa plina de suferinta, Sfantul Efrem a straluminat inca o data si a umplut de slava Colina Neprihanitilor. Acolo s-au implinit cuvintele psalmistului: “Cine se va sui in muntele Domnului si cine va sta in locul cel sfant al Lui? Cel nevinovat cu mainile si curat cu inima” (Psalm 23, 3-4).

Intre ruinele vechii manastiri

Asezata intre ruinele vechii manastiri, unde sfanta Pronie imi calauzise pasii, mi-am intors gandurile catre anii care s-au scurs, catre vremurile de demult, cand peste tot erau risipite osemintele sfintilor care au inrosit si au hranit cu sangele lor arborele Ortodoxiei.

Curatind aceste ruine, ma gandeam ca ma aflu intr-un loc sfant si ma rugam asa: “Doamne, Dumnezeul meu, invredniceste-ma pe mine, smerita roaba a Ta, sa vad pe unul din parintii care au trait aici”. Dupa un timp oarecare, in care eu m-am rugat fara incetare, am auzit inlauntrul meu un glas zicandu-mi: “Sapa acolo si vei afla ceea ce doresti” si mi s-a aratat minunat, in chip tainic, un coltisor de pamant in pridvorul manastirii. Timpul trecea, iar glasul, si mai puternic si mai inflacarat, imi porunci: “Sapa acolo si vei afla ceea ce doresti“.

Atunci i-am aratat acel loc muncitorului pe care il chemasem in acele zile pentru o mica reparatie. Doar ca el nu a vrut sa sape in locul pe care glasul launtric mi-l insemnase. El voia sa sape undeva mai departe. In fata incapatanarii lui, l-am lasat sa sape unde voia, dar am ramas acolo, rugandu-ma sa nu poata plini lucrul, sa dea de piatra si sa fie silit sa vina la locul aratat de tainicul glas. Si, in sfarsit, in vreme ce el incerca in trei sau patru locuri, dadu de fiecare data de pietre si, pana la urma, se intoarse la locul pe care i-l aratasem la inceput. Acolo – vatra, trei nise, peretele pe jumatate prabusit – totul arata ca in acel loc fusese candva chilia unui monah si ca din ea ramasesera doar ruinele, pentru a ne vorbi de drama care s-a savarsit in acel loc. Am curatat locul de pietrele care il acoperisera si lucratorul a inceput sa sape. Era destul de agitat, putin manios si ma temeam sa nu faca vreo stricaciune.

I-am zis:

- Nu te grabi, nu te obosi, lucreaza usurel.

Si, ca si cand nu m-ar fi auzit, a continuat sa sape in acelasi fel.

I-am spus:

- Poate ca cineva este ingropat aici si s-ar putea sa strici ceva. Te rog, fii cu luare – aminte!

Atunci a inteles si mi-a zis:

-Tu chiar crezi ca este adevarat ceea ce-ti trece prin cap?

Si, intr-adevar, eram atat de sigura, ca si cum as fi vazut. Sapand tot mai mult si ajungand la o adancime de putin peste 1,7 metri, harletul aduse mai intai la lumina craniul omului lui Dumnezeu. Si, in aceeasi clipa, o mireasma de nespus se raspandi de jur imprejurul nostru. Muncitorul pali pe data, limba ii amuti si i se taie rasuflarea.

- Lasa-ma singura, te rog, i-am zis, si el se indeparta.

Am ingenuncheat cu evlavie si am imbratisat ramasitele Sfantului, presimtindu-i adanc maretia martiriului. Sufletul meu s-a umplut de bucurie. Aflasem o mare comoara. Apoi, inlaturand cu grija pamantul, am descoperit sfintele sale moaste intregi, care, in ciuda sederii lor de multe veacuri in pamant, nu putrezisera.

Am inteles ca era vorba de un cleric, caci, dand la o parte pamantul din dreptul sfintelor sale maini, am zarit marginile manecii unei rase. Haina nu avea pe ea nici cea mai mica urma de praf, era foarte curata, cusuta mai grosolan, cu o lucratura precum cele din vremurile de demult, iar grosimea firului era mai mare de un milimetru. Dezvelind locul unde se aflau picioarele, iata din nou tivitura rasei curate, ca si cea a manecilor, in vreme ce urma picioarelor Sfantului se imprimase pe sol.

N-am stiut ce sa fac mai intai – sa ma bucur, ori sa plang -, intrebandu-ma cum ajunsese omul lui Dumnezeu ca sa fie ingropat acolo. Ce se intamplase? Ce vazusera ochii lui? Ma gandeam ca trebuie sa se fi intamplat o drama cutremuratoare. Am incercat sa-i curat moastele de noroi, dar oasele mainii se faramitau; ploaia patrundea in mormant. De aceea, am asezat osemintele, asa cum erau, intr-o nisa deasupra mormantului. Dar ce sa va spun despre ploaia care incepu sa cada? S-ar fi zis ca cerul arunca frunzulite argintate cu care il stropea pe Sfant si mormantul lui. Era seara, asa ca am citit vecernia; eram inca singura in acel loc sfant in care ma calauzise Dumnezeu.

Deodata, am auzit pasi care pornisera dinspre mormant si inaintau spre curte: au ajuns pana la usa bisericii. Erau pasi puternici si hotarati si am simtit ca erau ai unui barbat viguros. A fost singurul moment cand mi-a fost teama. Am simtit cum tot sangele imi ingheata si, paralizata de spaima, nici nu m-am putut intoarce inapoi.

Atunci i-am auzit glasul, zicandu-mi:

- Pana cand ma vei lasa acolo? Si el, care mi-a pus capul asa…!

M-am intors si l-am vazut: era inalt de statura, cu ochi mici, rotunzi si cu usoare riduri pe la colturi. Barba ii acoperea gatul si de aici se despartea intr-o parte si in alta si in fata, era putin buclata si de culoare neagra. Purta imbracaminte calugareasca, in mana stanga tinea o faclie foarte stralucitoare, iar cu mana sa dreapta binecuvanta. Sufletul meu se umplu de fericire si de o bucurie de nespus. Am dobandit din nou curaj si putere. Frica disparu, l-am simtit aproape de mine si i-am spus:

- Iarta-ma, maine, de indata ce Dumnezeu va face sa rasara zorii zilei, ma voi ingriji de tine.

Intr-o clipa s-a facut nevazut, iar eu am incheiat in tihna vecernia. A doua zi, dupa slujba utreniei, am luat sfintele moaste, le-am curatat, le-am spalat si le-am pus intr-o firida, in Sfantul Altar, aprinzand o candela alaturi. In seara aceleeasi zile, l-am vazut in somn pe Sfantul barbat al lui Dumnezeu stand in picioare in biserica, in partea dreapta, si tinand alaturat o icoana stralucitoare, avand pe ea chipul lui. Icoana era in marime naturala, imbracata in argint vechi si lucrata de mana. Langa el se afla un mare policandru sub care am aprins o lumanare de ceara curata.

L-am auzit zicandu-mi:

- Iti multumesc mult. Ma numesc Efrem.

Cu cat timpul trecea, aveam in mine o nesiguranta cu privire la cele intamplate. Intr-o zi, dupa vecernie, cand am intins mana sa inchid usa bisericii, am auzit trei batai, ca si cum cineva ar fi lovit cu un sirag de matanii de chihlimbar in usa. Am inteles ca era Sfantul. Am intrat in Altar, unde ii asezasem sfintele moaste si, dupa ce am aprins o lumanare, m-am inchinat. Dar ce sa va spun? Cum as putea cuprinde in cuvinte simtamantul pe care l-am avut inaintea miresmei ceresti care se raspandea din sfintele moaste? Un adevarat noian mi-a invaluit intreaga fiinta, am simtit in mine insami Raiul, dar, in acelasi timp, si micimea mea in fata acestei maretii.

Numele manastirii noastre

In seara zilei de 24 martie 1965, savarseam priveghere de toata noaptea in cinstea sarbatorii Buneivestiri a Preasfintei Maici a lui Dumnezeu si sarbatoream si izbavirea noastra de sub jugul turcesc. Noaptea inainta, linistita si tihnita. Slujba isi urma cursul, se cantasera frumoasele tropare ale Buneivestiri. Era o atmosfera de mare reculegere. Ajunsesem la momentul infricosator al Prefacerii Sfintelor Daruri. Ma aflam in proscomidiar si urmaream sfintele rugaciuni pline de umilinta pe care parintele Nicolae le citea in fata Mesei Sfantului Altar cu mare evlavie. Si, deodata, Altarul se umplu de lumina si stralucire, ca si cum ar fi fost din aer curat. In locul unde o veche fresca infatisa Bunavestire, raze subtiri coborau din cer, sclipind intr-un chip cu totul deosebit si raspandind lumina pana la pamant. S-a auzit un glas zicand:

- Iata! Astazi se cuvine sa praznuim. Astazi, ca in vremurile de demult, manastirea praznuieste cea mai mare sarbatoare a ei.

De indata am vrut sa aflu daca Sfantul nostru traia la acea data si am intrebat:

- Sfantul Efrem traia in vremea cand manastirea praznuia aceasta sarbatoare?

Iar glasul imi raspunse:

- Sfantul Efrem lua parte la acest praznic cu multa bucurie, dar acum, la ce bun? La ce bun? La ce bun?

Nu vedeam pe nimeni, dar auzeam acest glas si priveam aceasta splendoare, pe care limbii mele de tarana ii este cu neputinta sa o infatiseze in cuvinte. Glasul acela spunea fiecare cuvant cu putere, pe un ton diferit de cel de dinainte. Cele trei intrebari “La ce bun?” au fost rostite cu mahnire si cu o durere nespusa. Asa s-a incheiat aceasta priveghere, care m-a miscat adanc. Dorinta mea este de a implini, inainte de a pleca din aceasta lume, ascultarea pe care am primit-o. Iar numele de netagaduit al manastirii noastre este cu adevarat cel al Buneivestiri a Preasfintei Maici a lui Dumnezeu, orisice ar fi scris privitor la aceasta mai multi clerici ori laici.

Cele doua vedenii

Manastirea noastra are un orfelinat. Intr-o seara, una din fetitele ingrijite aici l-a vazut pe Sfant apropiindu-se de ea, pe cand era asezata in pat, dar inca treaza. I-a fost frica. Dar Sfantul i-a spus:

- Nu te teme, copila mea, sunt Sfantul Efrem, si a mangaiat-o pe cap.

Intr-o alta seara, bunica acestei fetite a venit sa ma vada dupa miezul noptii. Era foarte speriata si mi-a povestit urmatorul fapt:

- Maica, tocmai l-am vazut pe Sfantul Efrem, stand afara, aproape de fereastra dormitorului. Crezand ca sunteti dumneavoastra, v-am strigat, dar deodata am vazut o lumina care a luminat manastirea de jur imprejur. In aceasta lumina l-am vazut pe Sfant. Tinea in mana o biserica bizantina cu patru cupole mici si una mai mare in mijloc si, de asemenea, si o cruce luminoasa. Mi-a zis cuvintele acestea: “Mare Mucenic Efrem”. De indata am ingenuncheat inaintea lui si el a continuat: “M-am nascut pe 14 septembrie, de ziua Sfintei Cruci si am dat marturie prin moarte muceniceasca la 42 de ani. Spune-i maicii Macaria sa-mi construiasca un paraclis la cotitura drumului. Acolo voi sta si ma voi odihni“.

Ce a binevoit sa spuna Sfantul prin aceste cuvinte? Vorbea despre odihna trupului sau cea a sufletului? Oamenii lui Dumnezeu nu au nevoie de odihna trupului, iar sufletul lor inseteaza dupa Cer; iar Cerul coboara inlauntrul lor, daruindu-le bucuria nestricacioasa care preface pamantul in Rai si spinii durerii in trandafiri revarsand bucuria. Sfantul Efrem a mai spus:“Scorbura copacului mi-a fost mormant si necredinciosii m-au chinuit chiar si mort”.

Auzind dorinta Sfantului, am cugetat si l-am rugat sa ne spuna locul precis in care ar fi vrut sa-i fie ridicat paraclisul. Cateva zile mai tarziu, o doamna a venit si mi-a spus:

- L-am vazut pe Sfantul Efrem, sedea intr-un loc ceva mai departe de aici si mi-a zis: “Sofia, spune-i maicii Macaria ca vreau ca paraclisul meu sa fie in acest loc, aici obisnuiam sa sed sa ma odihnesc”.

Ne-am dus atunci sa vedem locul aratat de Sfant si acolo, cu ajutorul Sfantului, am ridicat paraclisul care exista acum. Este un locas mic, dar placut, un fel de capela. Catava vreme mai tarziu, un anume Barba Gheorghios a venit la manastire pentru Sfanta Liturghie si ne-a povestit faptele care urmeaza:

- Acum 35 de ani lucram la Marathon si, intr-o zi, trecand pe acest drum, ca de obicei, m-am oprit in locul in care se afla acum paraclisul. Acolo am vazut un calugar stand in picioare, care privea spre manastire. Era trist si m-am intrebat: “Ce face calugarul in acest loc?” Dar acum, ca vad aceasta sfanta icoana, inteleg ca acel calugar era un Sfant.

I-am mai vedea si azi pe sfintii lui Dumnezeu, daca am avea inima curata.

Vestirea muceniciei sale (29 aprilie 1966)

Pe tot parcursul acelei nopti am fost prada unei grozave nelinisti si nu am putut sta intinsa. La orele 3 dimineata, pe cand stateam culcata pe patul meu, am vazut in fata mea si putin mai la stanga un calugar cu un chip marcat de viata dusa intru nevointa. Parul sau neingrijit ii cadea pe umeri. Era usor adus de spate. Rasa ii era uzata, de culoare neagra spre verde, chipul ii era palid si ascetic si era murdar. De indata ce l-am vazut, nelinistea a disparut: o mare pace si o bucurie de nespus m-au invaluit. Si, dupa ce l-am vazut in fata mea, intr-o clipa a fost langa mine, fara sa fi facut vreun pas. S-a aplecat foarte aproape de urechea mea si mi-a zis cu o evlavie adanca:

- Sfantul Efrem si-a savarsit viata ucis de turci, la 5 mai 1426, la 9 dimineata.

Cum voiam sa scriu aceste cuvinte pentru ca sa nu le uit, calugarul mi le repeta de sapte-opt ori si fiecare cuvant a fost repetat pe un ton aparte. Dimineata le-am povestit surorilor lucrul uimitor care mi se intamplase. In noaptea urmatoare, una din surori se vazu in vis intr-o incapere plina de ofrande si vru sa ia doua pentru Sfantul Efrem. In acel moment, vazu pe o masa o placuta de marimea unei icoane, care il reprezenta pe Sfant cu capul in jos. Ii infipsesera in buric o bucata de lemn aprins si maruntaiele sale ardeau, in vreme ce trupul ii era strapuns cu multe cuie, din acelea cu care fusese rastignit Domnul nostru Iisus Hristos pe Cruce. Si in timp ce Sfantul se ruga, flacarile si fumul il inconjurau, dar flacara iubirii lui Hristos biruia numeroasele chinuri si grozavele dureri din acele clipe. Tesatura cu care ii legasera mijlocul era si ea inrosita din pricina numeroaselor chinuri la care il supusesera acesti lupi sangerosi, care stateau putin mai departe si priveau.

Din ziua in care am aflat, prin aceasta vedenie, cand si cum fusese mucenicit Sfantul, i-am luat sfintele moaste si le-am asezat in fata icoanei sale. Atunci, fratilor, s-a intamplat ceva nemapomenit, iarasi in timpul unei slujbe: icoana Sfantului a inceput sa trosneasca atat de tare, ca si cum s-ar fi spart mai multe geamuri deodata. In acelasi timp, trosneau si sfintele sale oseminte, mai intai cele mari, mai apoi cele mici si la sfarsit toate deodata. In acelasi timp, noi l-am vazut pe Sfant trecand prin mijlocul nostru, incaltat cu papuceii sai si imbracat cu vesmantul sau de preot. Sfanta mireasma pe care o raspandea ne-a invaluit si ne-a inaltat sufletele.

Intr-o alta zi pe la amiaza, fiind obosita, m-am intins pe pat pentru a ma odihni. Fiind pe jumatate adormita, am auzit apropiindu-se mai multe voci care psalmodiau cu dulceata. Ascultandu-le, am inceput si eu sa psalmodiez, caci stiam troparele pe care acele glasuri le cantau. Aveam impresia ca era vorba de o procesiune sfanta care se apropia din ce in ce mai tare de chilia mea. Parea sa vina dinspre staretie, din cealalta parte a peretelui chiliei mele, si se deplasa spre interiorul constructiilor. Am vazut atunci cum se deschide peretele chiliei, ca si o perdea pe care o tragi la o parte, si procesiunea ajunse in chilia mea. Trupul Sfantului Efrem era purtat pe umerii tuturor celor care fusesera vindecati de el si pe ai celor carora le facuse bine in felurite chipuri. Ei cantau imnuri si psalmodiau, multumindu-i Sfantului pentru toate binefacerile sale. Ii asezara trupul sfant in bratele mele si, in vreme ce il tineam astfel, i-am vazut, prin rasa in care era imbracat, trupul aproape scheletic. Il tineam astfel, asteptand ca preotii sa-i savarseasca slujba ingroparii. Apoi m-am aflat intr-o foarte frumoasa biserica bizantina inchinata Sfantului. Acolo se incheie visul.

Mult mai tarziu, o sora din manastire vazu intr-o vedenie cum fusese ingropat Sfantul in acel loc. Ea vazu cum un caine din manastirea din acele vremuri, alb cu pete negre, care traise in vremea Sfantului, se tinea pe aproape de copacul scorburos. Era foarte nefericit si lacrimile ii curgeau din ochi. Atunci, trei tarani intrara in manastire: pe data cainele incepu un du-te-vino intre tarani si copacul cel scorburos, latrand. Unul din barbat a inteles ca se intampla ceva. Se apropiara si vazura trupul insangerat si ciopartit al Sfantului. Au sapat o groapa si au asezat trupul in ea. Dupa ce ei au luat trupul Sfantului, cainele alerga la scorbura si lua o bucata din trup, cazuta in urma numeroaselor chinuri la care fusese supus si, tinand-o cu delicatete intre dinti, o puse in mormant laolalta cu trupul Sfantului. Apoi oamenii acoperira mormantul si plecara.

Marturia unui paralitic

Intr-un an, un bolnav paralizat ceru sa participle la privegherea pentru praznicul Sfantului. Cu cateva ore inainte de inceperea slujbei, ai sai l-au dus la manastire. Bolnavul plangea in biserica de ti se rupea inima si isi marturisea cu sinceritate pacatele.

- Iarta-ma, Sfantul meu Efrem, e vina mea. Sufar pentru pacatele mele. Ai mila de mine si reda-mi sanatatea. Scena era atat de emotionanta, incat noi plangeam cu totii impreuna cu el. I s-a spus sa taca, dar el striga si mai tare.

- Sfinte al lui Dumnezeu, fie-ti mila de mine si de copiii mei! Sosi si momentul sa mergem la mormant pentru a canta slujba litiei. In vreme ce purtam sfintele moaste si alaiul iesea din biserica in directia mormantului Sfantului, bolnavul striga inca si mai tare. Si deodata l-am vazut cu totii ridicandu-se brusc, fara ajutor, facandu-si semnul Sfintei Cruci si insotind procesiunea pana la mormant, porni la drum singur. Ce mare minune! Mergea singur! Casa in care locuia acest om era situata pe o culme inalta, iar el cobora de atunci adesea pana la cafenele si bodega, devenind un marturisitor al minunilor lui Dumnezeu. El zicea:

- Priviti-ma, voi, care ma stiati paralizat! Acum ma vedeti stand pe picioarele mele. Aveti credinta si dati slava lui Dumnezeu. Intr-o duminica, in vreme ce acest barbat vindecat se afla la manastire, au adus un copil paralizat. Vazandu-l, barbatul incepu sa planga si il ruga pe Sfantul Efrem, zicandu-i:

- Sfinte al lui Dumnezeu, vindeca-l pe copil, asa cum m-ai vindecat si pe mine. Nu departe de manastirea noastra, locuia un paralitic tintuit la pat. Ai sai veneau adesea in genunchi si il rugau staruitor pe Sfant, plangand, sa-i ajute. Rugaciunea lor nu a intarziat sa fie implinita. Paraliticul dobandi vindecare. Acum el lucreaza pentru familia lui si impreuna dau slava lui Dumnezeu si Sfantului Efrem pentru marea minune care li s-a intamplat.

(…)

Sfantul este intru totul viu

Nenumarate sunt semnele prezentei adeverite a Sfantului. Iata ce ne-a spus un pelerin evlavios:

- Nu mi-am crezut ochilor cand, in timpul procesiunii cu sfintele moaste, l-am vazut pe Sfantul insusi, intru totul viu, plimbandu-se printre noi, in ziua praznicului sau. Si o alta persoana, adanc impresionata, povesteste:

- Cum as putea uita acele cantari ceresti care veneau din partea din spate a bisericii?

In acea seara, am auzit, venind dinspre paraclis si dinspre mormantul sau, dulcea si emotionanta psalmodie a Sfantului nostru. Foarte adesea oamenii ne povestesc ca l-au vazut pe Sfant fiind cu noi la rugaciune sau ocrotindu-ne manastirea; si de multe ori ne-a vestit ca s-a stins candela de la icoana sa si ca trebuie sa o aprindem din nou. In timpul Postului Mare, o sora l-a vazut pe Sfant de mai multe ori la rand in timpul slujbei. Parea foarte trist, se insemna cu semnul Sfintei Cruci, ingenunchea, ridica mainile in semn de rugaciune staruitoare si se ruga Parintelui Ceresc pentru lumea intreaga. Sora s-a intrebat daca nu era vorba de inselare, intr-atat de real il vedea. Il vedea gol, acoperit de rani, chinuit, mort fara de ingropare. Sfantul a inceput sa se tanguiasca foarte tare si cand si-a facut semnul Sfintei Cruci, sora l-a auzit spunandu-i:

- Tot ce vezi nu e altceva decat realitatea. Iata de ce trebuie sa-mi tii aprinsa candela. O, preasfantul meu Efrem, atlet al lui Hristos si Mare Mucenic, te rog si noi toti, nevrednicii robii tai, ne rugam tie, acopera-ne cu sfanta si puternica ta ocrotire, pana cand vei infatisa sufletele noastre mantuite inaintea Mantuitorului si Dumnezeului nostru.

Sfantul izgoneste demonii

Ma aflam intr-o incapere foarte luminoasa, unde maica Macaria picta icoana Sfantului Efrem. Deodata, o femeie bolnava intra in incapere, spunand ca avea nevoie de rugaciunea noastra. Pe data, am inceput sa ne rugam si sa facem metanii inaintea icoanei neterminate a Sfantului Efrem. Ne-am oprit o clipa si m-am dus langa femeia bolnava, care era cazuta la pamant si parea pe jumatate moarta. I-am spus:

- Eu stiu ce boala ai tu. Ai un diavol in tine. Pe data femeia deschise ochii si, cu o privire salbatica, a spus aceste cuvinte:

- De unde stii ca ma aflu in ea?

Mi s-a facut foarte frica si voiam sa ma intorc spre Sfant, dar nu am mai avut vreme. O fiinta cu infatisare ingrozitoare se afla deja in fata mea si imi zise:

- Nu ati facut sa ies decat eu prin rugaciunile voastre, dar nu sunt singur, se afla o intreaga legiune in ea.

Atunci ne-am intors privirea spre icoana care era in lucru si icoana Sfantului prinse viata si, printr-un semn, dansul ne porunci sa continuam rugaciunea. Este adevarat, ce dar ceresc si ce arma poate fi mai de temut impotriva diavolilor decat rugaciunea?! Daca am simti adanc in sufletul nostru puterea rugaciunii, am afla vindecare suferintelor noastre, mangaiere in deznadejde, putere statornica in orice slabiciune si izbanda in toate greutatile vietii noastre. De aceea, il rugam pe Sfant sa ne daruiasca si noua harul rugaciunii catre Domnul nostru, catre Preasfanta Sa Maica si catre toti Sfintii.

Odata, in timpul somnului, ma aflam in biserica si l-am vazut pe Sfant imbracat cu bogate vesminte preotesti. Slujea si inainta in fata Usilor Imparatesti, tinand in maini Sfantul Potir si zicand:

- Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati! Imi porunci sa ma apropii pentru a ma impartasi. Atunci am baut de trei ori din Sfantul Potir, pe care il tinea cu mare evlavie in sfintele sale maini. Sfanta Impartasanie a fost atat de dulce, inacat i-am simtit gustul timp de mai multe zile.

(…)

Vindecarea Georgiei Zambetaki

Aveam dureri groaznice in regiunea inimii si la cap din pricina unei paralizii a nervilor cordului. Nu ma puteam tine pe picioare. Se implinisera patru ani de cand eram tintuita la pat, zacand intr-o mare deznadejde, in vreme ce durerile cresteau pe zi ce trece. Intr-o zi, un suflet binevoitor mi-a adus cartea despre Sfantul Efrem Tamaduitorul. Am citit-o din scoarta in scoarta si nu mica mi-a fost admiratia fata de minunile lui atat de multe. De asemenea, L-am rugat pe Domnul Hristos sa mi-l trimita si mie pe Sfant. Ce sa va spun? Ma rugam inca, pe cand l-am vazut langa mine si i-am auzit glasul bland:

- Ce ai, copila mea?

I-am raspuns:

- Inima si capul! Nu mai pot de durere, ajuta-ma, Sfinte al meu!

Si Sfantul incepu sa-mi desfaca articulatiile una cate una, incat, nemaiputand de durere, am strigat:

- Ajunge, o, Sfinte al meu!

Si Sfantul mi-a raspuns:

- Copila mea, lasa-ma sa te vindec.

Atunci el mi-a pus la loc toate articulatiile si si-a rezemat capul de pieptul meu. Dar, va pot spune, fratii mei iubiti, ca i-am simtit rasuflarea calda pana in cele mai de taina adancuri ale inimii mele. Mai apoi mi-a luat capul intre maini, l-a apasat cu putere spre dreapta si spre stanga, in sus, apoi in jos, pana ce m-am simtit cu totul vindecata. Si Sfantul, pe care il vedeam mereu langa mine, mi-a spus:

- Copila mea, rosteste-mi numele, ma numesc Efrem!

Iar eu am zis:

- Sfantul meu Efrem!

Dar din pricina bolii, nu puteam rosti clar cuvintele, asa ca Sfantul mi-a spus:

- Spune-l mai tare, copila mea!

Si am zis a doua oara:

- Sfantul meu Efrem!

Mi-a poruncit din nou:

- Mai tare!

Adunandu-mi toate puterile, am strigat:

- Sfantul meu Efrem! atat de tare, incat copilul meu s-a trezit din somn si m-a intrebat ce am patit.

Din acel moment am fost complet vindecata. M-am ridicat, am aprins candela si am stat asa, bucuroasa, pana dimineata, rugandu-ma si multumindu-I lui Dumnezeu si Sfantului Efrem care ma tamaduise. Spre dimineata am adormit si m-am vazut in vis in biserica unde se afla mormantul Sfantului. Brusc, am auzit un glas aspru zicandu-mi:

- N-o sa i te inchini, caci esti o pacatoasa!

Atunci i-am raspuns:

- Tocmai pentru ca sunt o pacatoasa, voi merge sa ma inchin lui!

Am vazut cum, grabnic, doua maini mari luau scara care ducea la mormant si am zis:

- Voi merge sa ma inchin, chiar daca ar trebui sa mor!

Si, dintr-un salt, m-am aflat aproape de mormantul Sfantului. Picioarele mi se inmuiasera din pricina miresmei mirului. Cand am iesit din mormant, m-am trezit intr-o curte, intr-un coltisor al Raiului. Acolo am vazut o femeie purtand doliu, care tinea in maini un disc cu Ingeri de jur imprejur, si am intrebat:

- Cine este aceasta femeie in negru?

Mi s-a raspuns:

- Este mama Sfantului Efrem, vaduva cu sapte copii. Dar ce sa va spun mai mult, fratilor! Cand am putut sa merg pentru prima oara sa ma inchin Sfantului Efrem, biserica si mormantul Sfantului nostru erau exact ca si cele din visul meu! Sub insuflare dumnezeiasca, aceasta femeie a alcatuit un imn, spre a-i multumi Sfantului Efrem:

Am vazut un barbat mare

si masliniu la infatisare

apropiindu-se de urechea mea

si graindu-mi cu blandete:

<<Ce ai, copila mea?>>

<<Iata locul unde ma doare>>, am zis

si mi-am plecat capul.

Mana sa blanda

mi-a adus harul dumnezeiesc.

Sfantul mi-a spus raspicat:

<<Ma numesc Efrem, copila mea,

vino la manastirea mea,

inchina-te la racla mea.

Acolo imi vei vedea mormantul,

imi vei vedea candela.

Aprinde-o,

fa-mi aceasta bucurie”.

Acesta este locul

in care am gasit izbavirea,

eu, nefericita.

Am aflat un Parinte,

un Tamaduitor,

eu, care greu patimeam.

O, Sfantul meu Efrem,

iti multumesc,

slavesc numele tau,

izbaveste lumea de rele patimiri,

ocroteste-i pe copiii tai”.

(din: “Viata, aratarile, minunile, acatistul si paraclisul Sfantului Efrem cel Nou, grabnicul ajutator si marele facator de minuni“, editurile Sophia si Cartea Ortodoxa, Bucuresti, 2006, pp.13-43)